Dor de românesc

Multe tradiții s-au schimbat…totuși…drag ne e portul românesc! Și uite așa ne ia câteodată un dor de doine, tradiții, obiceiuri. Ce faci când te apucă în toiul verii? Îți suni o prietenă, îi dai un WhatsApp unui prieten și pui de o șezătoare. HAHA, am fi vrut noi, ne-am mulțumit însă și cu o sedință foto ad hoc.

Printre comenzile voastre venite pe pagina de facebook și pe adresa atelier@dollflowers.ro am reușit să lucrăm la o colecție românească și să-i dedicăm o secțiune specială: POPULĂRESELE. Ce a urmat o să vă lăsăm să le admirați…puțin mai jos!

Nu putea să lipsească din această colecție „regina” portului popular, IA. O piesă care reprezintă o adevărată măiestrie atât în obținerea și decorarea țesăturilor cât și a broderiilor.

populareasa bruneta coronita galbena

Goga spunea că „nimeni n-are dreptul să fure frumosul din sufletul nostru” iar Rebreanu susținea că „tradiția adevărată e merinde sufletească” în timp ce Brâncuși îndemna „Duceți-vă la noi, în România, să vedeți oamenii, costumele, locurile”. Iată o parte din ele!

populareasa blonda

Costumul bărbătesc are o piesă specifică, şi anume iţarii, iar cel femeiesc fota sau catrinţa.

baiat popular cu grebla

Cine iubește și lasă…să-și ia o populăreasă!

populareasa bruneta

Iac-așa e ia mea…coronița-i și mai multă!

populareasa satena cu coronita

Pentru noi, portul tradițional a devenit ușor de integrat în orice outfit – de la o ținută de weekend până la o rochie prețioasă potrivită pentru o nuntă. Ba chiar am pregătit și câteva accesorii tradiționale.

andreea sacosa brelocuri

eli sacosa brosa

Mândre nevoie mare am mai fost la ședința foto realizată de prietenul nostru Mihnea Ratte. Ca să nu mai spunem de frumusețea iilor purtate și semnate de Flori de Ie care a fost la concurență cu frumusețea noastră potențată de machiajul MAC. Vă mulțumim, vouă, pentru că ne susțineți în toate inițiativele noastre!

PS: Mulțumim și pentru viitoarele comenzi, recomandări și share-uri! 🙂

PSS: În curând ne veți găsi și la târgurile organizate de Muzeul Satului! 😉